Infrastructura de sortare

Sortarea deșeurilor reciclabile colectate separat se realizează atât în cadrul stației de sortare de la CMID Albota, în cadrul celor 3 stații de transfer Câmpulung, Curtea de Argeș și Costești, cât și în stațiile private din proximitate.

În județul Argeș există o singură stație de sortare a deșeurilor reciclabile colectate separat, având o capacitate proiectată de 21.600 tone/an, retehnologizată în anul 2016, în etapa a doua de dezvoltare a proiectului, prin montare bandă 2 de sortare; a cărei operare se realizează în cadrul contractului de concesiune a operării CMID Albota.


Stația de sortare din cadrul CMID Albota

este utilizată pentru deșeurile reciclabile colectate separat și cuprinde următoarele zone:

  • stocare temporară material reciclabil colectat separat;
  • presortare;
  • sortare;
  • presare și balotare;
  • stocare temporară baloți materiale reciclabile.

Echipamente/utilaje stație sortare CMID Albota:

Etapa I de dezvoltare:

  • Desfăcător de saci: tip SR III -K3 1250/1500 - capacitate buncăr - 12 mc;
  • Bandă înclinată cu racleți din cauciuc;
  • Ciur rotativ - tip Trommel;
  • Separator magnetic - tip DNP 115/150 HG-L;
  • Bandă transportoare pentru alimentare presă (de canal);
  • Bandă transportoare înclinată pentru alimentare presă;
  • Cabină sortare climatizată;
  • Bandă de sortare;
  • Presă de balotat - HSM VK 5512;
  • Încărcător frontal pe pneuri (volă pe cauciuc);
  • Încărcător telescopic cu lame și cupe;
  • Motostivuitor;
  • Abrollkipper Mercedes

Etapa II de dezvoltare:

  • Bandă transportoare - 4 bucăți;
  • Sită ciur capacitate de screening în 3 fluxuri;
  • Structură metalică susținere separator metalic în noua poziție;
  • Ghene noi de deversare a deșeurilor selectate pe noua bandă transportoare;
  • Scară metalică acces urgență;
  • Ușă acces - 2 bucăți

Principalele materiale sortate și valorificate sunt: hârtie, carton, plastic (PET, folie, alte plastice etc.), metal, sticlă, lemn.

Procesul de sortare se realizează atât mecanizat (ciur rotativ, tocător, separator magnetic) cât și manual (2 benzi de sortare).

Cabina de sortare este dotată cu instalație automatizată de climatizare - ventilație și are 2 linii de sortare, fiecare cu 10 posturi.

Baloții de hârtie și carton sunt stocați temporar, în vederea valorificării, în interiorul halei de sortare.

Baloții de materiale plastice și cei de metal sunt stocați pe o platformă betonată în afara halei de sortare.

Refuzul din sortare, fracția ușoară, este colectat într-un container, urmând a fi balotat în presă și valorificat prin ardere cu recuperare de energie în fabrica de ciment de la Holcim România, în celula 2 de depozitare ajungând doar refuzul de sortare CLO, biostabilizat pe platforma cu aerare pozitivă construită în acest sens și utilizat la acoperirea zonelor în curs de depozitare.

În cadrul celor trei stații de transfer de la Costești, Curtea de Argeș și Câmpulung se realizează o selectare manuală a deșeurilor recepționate, deșeurile reciclabile selectate fiind ulterior livrate către operatori economici reciclatori autorizați. Refuzul de sortare se valorifică energetic prin co-incinerare. Începând cu anul 2018, operatorul stației de transfer Câmpulung a achiziționat o instalație mecanizată (dotată cu ciur, tocător și separator magnetic), pentru operațiunile de tratare mecanică a deșeurilor reziduale și biostabilizare pe platforma de compost din incinta stației.

În stațiile de transfer Câmpulung, Curtea de Argeș și Costești, sortarea deșeurilor reciclabile colectate separat se realizează manual, pe platforme betonate, în zonele de recepție ale amplasamentelor, sau în stațiile private din proximitate.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a rula acest site web să ne ajute să înțelegem cum îl utilizați pentru al îmbunătăți. Consultați politica noastră privind cookie-urile aici:

Lista Cookies

AlegeNumeDescriere

Ați refuzat cookie-urile. Această decizie poate fi anulată.

Ați permis plasarea cookie-urilor pe computerul dvs. Această decizie poate fi anulată.